Copilaria versus restul vietii
Minunile lumii se joaca – foto Cristina
Am citit multe carti de motivatie in care ti se arata diferite feluri de ati implini visele. Toate cartile de felul acesta au lucruri bune in ele si doresc sa ne ajute sa ne realizam sau sa trecem peste anumite praguri mai grele in viata. Unele metode ni se potrivesc unele nu. Nu este vina scriitorului ca nu ni se potrivesc toate. In schimb ajungem sa privim lumea altfel si intr-o zi ne vom da seama ca fiecare carte pe care am citit-o a fost o caramida in plus la realizarea noastra. Dar cel mai frumos lucru ce ni se poate intampla este sa ne aducem aminte brusc intr-o zi ca defapt noi asa suntem, niste invingatori.
Sa ne aducem aminte ca in copilaria noastra reuseam orice sa facem fara sa facem planuri prea multe. Treceam mai usor peste greutati (si sa nu ziceti ca greutatile erau de alta natura), ne bucuram de orice nimic, si am fi zburat daca nu ar fi fost cei mari sa ne puna frau. Orice asi fi putut sa fac in copilarie, pana in momentul in care auzeam nu este voie sau nu se poate, atunci dadeam inapoi. Asa azi asa maine, toate lucrurile astea se aduna creand un zid imens intre visele noastre si sufletul nostru.
Acum daca ne dorim ceva ne gandim la un plan, vedem ce cheltuieli implica (bani, timp, relatii, etc) si dupa aceea de multe ori zicem nu se poate. Ca si copii nu ne faceam planuri, spuneam vrem sa facem asta si asta si o faceam. De multe ori se iveau ocazii la care nici nu ne gandeam, care sa ne ajute sa ne realizam visele. Am construit biciclete, carucioare, am facut baraje, care produceau curent, am facut case in copaci, oale de lut, barci, am invatat poezii cu zeci de strofe pentru ca am vrut, am citit sute de carti pentru ca am vrut, am alergat la cros si am luat premiu pentru ca am vrut.
Cele mai multe vise implinite erau cele care nu erau impartasite cu cei mari, de cate ori erau spuse celor mari intotdeauna existau piedici care nu te lasau sa-ti realizezi visele. Si cel mai greu era sa facem ce trebuia, ce era obligatoriu(sa inveti nu stiu cate poezii, istoria cu toti anii ei, geografia, teoreme, formule, sa mergi la olimpiade ca asa trebuie, sa mergi la maraton ca asa trebuie, la cor), dar atunci cand imi spuneam invat repedea asta o invatam si o tin minte si in ziua de azi. Posibil ca nu pentru toata lumea este la fel dar pentru mine asa este, copilaria a fost perioada in care mi-am realizat cel mai usor visele si fara prea mari complicatii.
Poate ca intradevar ne nastem cu toate cunostintele necesare unei existenta fericite dar pe care le pierdem pe parcursul vietii prin educatia moderna in care ni se spune asta este prea scump si nu sunt bani, asta nu se poate ca esti prea gras sau prea slab sau blond sau tigan sau negru. Nu poti sa ai idei bune caci nu ai decat 8 clase, nu poti sa porti haina asta ca nu este la moda, nu poti merge la scoala aia pentru ca nu ai bani, sau tata nu este patron si multe altele. Parerea mea este ca ar fi bine ca tot timpul sa ne sustinem copiii, sa-i incurajam tot timpul si sa le spunem cat mai putin nu se poate sau nu e voie. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt pentru o libertate extrema in care orice este voie, totul are o limita, dar poate ca asa vor ramane cat mai mult timp cu aceste fascinante calitati de asi implini visele si privindu-i vom reusi si noi sa ne reamintim cum reuseam in copilarie sa fim asa de fericiti.
Cat despre noi daca vom mai reusi sa gandim cu o asemenea forta incat sa ne implinim visele? Asta depinde de fiecare in parte cat de prins este in mrejele lumii moderne. Depinde daca mai stie sa asculte o mierla cum canta sau daca isi mai permite sa mai vada cum creste firul de iarba, daca mai stie si mai are curajul sa se dea in leagan, daca mai poate canta si dansa, daca mai joaca sotron si sare coarda, atunci mai are sanse sa-si realizeze visele
Post to Reply